Alice in Tara Minunilor

Intr-o dupa-amiaza fierbinte de vara, Alice se plictisea sezand impreuna cu sora sa la umbra unui copac.

Deodata, vazu trecand un iepuras alb. Iepurasul se opri, scose un ceas din buzunar, se uita la el si porni grabit mai departe. Arzand de curiozitate, Alice alerga dupa el si il vazu facand un salt si disparand intr-o scorbura uriasa, la poalele unui copac.

Intr-o clipa, Alice il urma, fara sa se intrebe nici un moment cum Dumnezeu avea sa mai iasa de-acolo. Descoperi ca se pravalea in aceea ce parea a fi un put nespus de adanc. Marginile acestuia erau intesate cu rafturi si dulapuri, pline de carti, lampi si borcane, iar Alice cadea destul de incet ca sa se uite la ele in trecere.

In cele din urma, se opri pe o gramada de frunze. Iepurele nu se mai vedea nicaieri, iar ea se afla acum intr-o sala lunga si joasa. Scapase teafara si, uitandu-se in jur, zari o cheie aurie asezata pe o masa de sticla. Incerca cheia la toate usile si tocmai se pregatea sa se dea batuta, cand observa o usa mititica, in spatele unei perdele.

Alice izbuti sa potriveasca cheia in usita. Iar cand incerca s-o descuie, spre bucuria ei, usita se deschise. Privind prin deschizatura mare cat pentru o pisica, vazu o gradina minunata cu flori viu colorate.

Necajita, Alice puse cheia la loc pe masa de sticla. Dar, spre mirarea ei, pe masa aparu o sticluta, pe a carei eticheta erau scrise cuvintele: “BEA-MA”.

Lua o inghititura, dar bautura avea un gust atat de delicios, incat Alice o sorbi pe toata.

– Ce ciudat ma simt! spuse ea. Parca intru la apa.

Si, intr-adevar, asa si era; Alice era acum inalta doar de-o schioapa. Chipul i se insenina la gandul ca va incapea pe usita. Dar cheia se gasea inca pe masa si fetita intelese ca nu mai avea nici o cale de a ajunge la ea.

Dar nu trecu mult timp si Alice descoperi sub masa o cutiuta. In cutiuta era o prajitura pe care era scris, cu litere din zahar: “MANANCA-MA”. Alice manca prajitura si simti cum creste. Crescu atat de inalta, incat ajunse cu capul in tavan.

– Acum n-o sa mai incap pe usa cea mica, spuse Alice si incepu sa planga.

Iar lacrimile se adunara, formand o baltoaca mare in jurul ei.

Dintr-o data, Alice auzi lipaitul unor picioruse. Iepurele Alb reaparu, tinand in maini o pereche de manusi albe, din piele fina, si un evantai. Murmura:

– Of, Ducesa! Daca mai intarzii s-a zis cu mine!

Zarind-o pe Alice, Iepurele scapa manusile si evantaiul si o rupse la fuga. Alice ridica o manusa si o puse in mana. Spre uimirea ei, i se potrivea perfect.

– Pesemne ca iar am intrat la apa, spuse Alice.

Din nebagare de seama, Alice aluneca-pleosc! si se trezi pana la barbie in balta de lacrimi pe care le varsase pe cand era mare. Intorcandu-si ochi in jur, dadu peste un soarece care cazuse si el in apa.

– Vai, Soricelule, tu stii cum se iese din baltoaca asta? il intreba.

In timp ce Alice si Soarecele continuau sa inoate prin balta, aceasta se aglomarase cu tot felul de creaturi care cazusera in ea; o Rata si o Broasca Testoasa, un Elefant si o Girafa, plus altele cateva.

Apa incepu sa scada, si curand Alice si Soarecele putura sa stea in picioare. Incercand sa faca putina conversatie, Alice ii povesti Soarecelui despre pisica ei, Dinah. Dar soarecelui nu-i placea defel ce auzea, ba incepu sa tremure de frica.

In cele din urma iesira cu totii la mal, uzi leoarca si nefericiti. Atunci Pasarea Dodo spuse:

– Cred ca cea mai buna metoda sa ne incalzim este sa ne luam la intrecere.

Marcara traseul si toti o luara la goana, care cum se pricepu, pana se uscara de-a binelea.

Alice fu declarata invingatoare, iar Pasarea Dodo ii inmana solemn un degetar drept premiu. Rugata sa tina o cuvantare, Alice le vorbi despre draga ei Dinah, uitand ca cele mai multe dintre ele se temeau de pisici. Si toate o luara la fuga.

Timp de o clipa, Alice ramase singura in acest loc atat de ciudat, dar apoi Iepurele se intoarse, murmurand:

– Of, Ducesa! Of, blanita si mustatile mele! Unde le-oi fi pierdut oare?

Apoi o observa pe Alice, si-i striga:

– Mary Ann, da fuga acasa si adu-mi manusile si evantaiul!

Speriata si nedumerita, Alice o rupse la goana in directia pe care i-o aratase.

– Pesemne ca-si inchipuie ca sunt menajera lui, spuse ea. Dar ar trebui sa-i duc totusi lucrurile, daca le gasesc.

Si acestea ajunsese la o casuta dragalasa si ingrijita. Intra si se repezi la etaj, unde gasi manusile si evantaiul pe o masuta de langa fereastra.

Tot pe masuta, ea gasi si sticluta.

– Poate daca beau din ea, murmura Alice, ma va face sa cresc din nou. M-am plictisit sa fiu atat de mica.

Si, inainte sa fi ajuns la jumatatea sticlei, se trezi cu capul in tavan. Era prea mare ca sa mai poata iesi pe usa si, pentru ca continua sa creasca, isi scoase o mana pe geam si picioarele prin casa scarii.

Apoi, Alice auzi pe Iepure strigang la Mary Ann sa-i deschida usa, proptita zdravan in piciorul ei.

Dar cand vazu mana ei uriasa iesind pe geam, Iepurele scoase un strigat. Alice isi vantura mana prin aer si atunci o puzderie de pietricele se repezira asupra ferestrei, azvarlite de Iepure.

Spre mirarea lui Alice, pietricelele se preschimbara in prajiturele. Manca iute una si, ce sa vazi, incepu sa descreasca. Si curand ajunse destul de mica pentru a putea iesi pe usa, unde gasi o Soparla, inca ametita de lovitura pe care i-o arsese cand isi vanturase mana prin aer.

Alice o lua la fuga cat o tinea picioarele. “As vrea sa cresc pana la inaltimea mea obisnuita si sa mai gasesc odata gradina aceea minunata”, isi spuse ea. Se intalni cu o omida colorata in albastru si galben, care sedea pe o ciuperca si tragea dintr-o narghilea.

– Ma poti ajuta sa cresc pana la inaltimea mea obisnuita? o intreba ea pe Omida.

Creatura o privi somnoroasa.

– O parte a ciupercii te va face mai inalta, cealalta parte te face mai mica, spuse Omida.

Apoi se indeparta tarandu-se alene, lasand-o pe Alice sa mediteze in fata ciupercii. Rupse o bucatica dintr-o margine si o alta bucatica din marginea cealalta si se hotari sa incerce mai intai bucatica din mana dreapta.

Abia ce muscase putin, ca simti cum creste. Speriata, descoperi ca ajunsese cu capul deasupra varfurilor copacilor, in timp ce gatul ii era lung ca un sarpe. Iute, lua o imbucatura din cealalta jumatate de ciuperca si ciuguli din ea pana ajunse la inaltimea ei obisnuita.

Apoi Alice rataci printr-o padure pana ce ajunse la o casuta. Sub ochii ei, un Peste Valet se apropie in goana de usa deschisa de o Broasca Valet. Pestele Valet scoase la iveala o tava, pe care se afla o scrisoare si spuse;

– Pentru Ducesa. O invitatie de la Regina, la un joc de crochet.

“Trebuie sa fie Ducesa despre care vorbea Iepurele”, isi spuse Alice.

Curioasa, Alice batu la usa, dar pentru ca nu-i deschise nimeni, intra. Holul dadea intr-o bucatarie, unde o zari pe Ducesa care sedea pe un scaunel si zgaltaia din toate puterile un prunc.

O bucatareasa amesteca intr-o oala care umplea aerul cu nori de piper, iar o pisica mare dormea deasupra caminului, cu un zambet pe fata. Aerul incarcat de piper era de nesuportat pentru Alice, care nu stiu cum sa iasa mai repede.

Mare ii fu mirarea lui Alice cand constata ca pisica sedea acum pe creanga unui copac.

– Eu sunt Pisica din Cheshire, spuse aceasta somnoroasa.

– Ce fel de oameni locuiesc aici? intreba Alice.

– La dreapta sta un Palarier, raspunse Pisica. Iar la stanga, un Iepure de Martie. Amandoi sunt nebuni.

Apoi Alice dadu peste Iepurile de Martie si peste Palarier, care isi luau ceaiul la o masa intinsa sub un copac, cu un Harciog adormit intre ei. Palarierul ii spuse ca, in urma unui decret al Reginei de Inima Rosie, pentru ei era totdeauna vremea ceaiului si niciodata vremea de culcare sau vremea cinei. Nu peste multa vreme, Alice porni mai departe.

Trecu printr-o usa taiata intr-un copac si se trezi din nou in sala cea lunga. Lua cheia de pe masuta de sticla si ciuguli din ciuperca pana ajunse inalta de-o schioapa. Apoi, in sfarsit, deschise usita si patrunse in gradina minunata.

Uimita, Alice vazu cum gradinarii dadeau peste trandafirii albi cu vopsea rosie.

– Ce faceti aici? ii intreba.

– Regina nu poate suferi trandafirii albi, spuse un gradinar.

Alice incepu sa planga, dar mai apoi se indrepta de spate si zise:

– Prostii!

– Atunci, hai sa jucam crochet! stiga Regina.

Ciocanele erau de fapt flamingo, bilele erau arici, iar portile erau soldatii care faceau podul. Pentru Alice, jocul era destul de greu.

Ducesa si Iepurele Alb intrara si ei in jocul de crochet. Vazand-o pe Alice, Ducesa o cuprinse cu bratul.

– Nici nu-ti inchipui cat de mult ma bucur sa te revad, spuse Ducesa.

– Si cum iti place Regina? intreba Iepurele.

– Deloc, raspunse Alice. E atat de…

Dar o zari pe Regina care tragea cu urechea si continua:

– … sigur ca o sa castige, incat nici nu mai are rost sa mai jucam.

– La locurile voastre striga Regina. Ca de nu, va tai tuturor capetele!

Alice nu-si mai gasea ciocanul si bila. Vazand-o ca nu joaca, Regina tipa:

– Taiati-i capul!

– Dar, Majestatea voastra, protesta Alice, flamingoul meu a zburat, iar ariciul a luat-o la sanatoasa.

Chiar atunci se auzi in departare un strigat: “incepe procesul!”.

Toata lumea se repezi in sala de judecata, unde Valetul in lanturi statea in fata Regelui si a Reginei. O tarta mare, asezata pe o masa, trona in mijlocul salii. In spatele ei sedeau juratii, scriind preocupati pe tablitele lor. Privind scena, Alice simti ca i se face foame.

– Valetul de Inima Rosie a furat tarta Reginei, spuse Regele catre jurati. Va rog sa dati verdictul!

Pe neasteptate, Alice simti cum incepe sa creasca iar.

– Chem martorul urmator! striga ascutit Iepurele. Alice!

– Aici! tipa Alice, sarind cu atata graba, ca rasturna boxa cu jurati.

– Taiati-i capul! zbiera Regina.

– Cui ii pasa de voi? Spuse Alice, care crescuse de-acum la inaltimea ei obisnuita. Nu sunteti decat un pachet de carti de joc!

Auzind acestea, tot pachetul acela de carti de joc se arunca asupra ei, iar Alice se porni sa tipe, incercand sa le indeparteze.

Dintr-o data, Alice se trezi la poalele copacului, alaturi de sora ei.

– Ce vis curios am avut, spuse ea.

– Trebuie sa mi-l povestesti pe tot la ceai, ii raspunse sora ei.

Si, in timp ce-si beau ceaiul, Alice ii povesti minunatele ei aventuri in Tara Minunilor.

Published in: on January 22, 2010 at 9:22 AM  Leave a Comment  

The URI to TrackBack this entry is: https://povestiadunate.wordpress.com/2010/01/22/alice-in-tara-minunilor/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: