Betisorul nazdravan

Ariciul mergea spre casa. Pe drum, l-a ajuns din urma Iepurele, si au pornit impreuna. In doi drumul este de doua ori mai scurt.
Pana acasa drumul fiind lung merg si discuta.
Deodata, de-a curmezisul drumului, — un betisor.
Luat cu vorba, Iepurele nu-l vazuse si se impiedica de el, mai sa cada.
– Ah, tu!… – s-a suparat Iepurele si a lovit betisorul cu piciorul, aruncand-ul cat colo.
Dar Ariciul a ridicat betisorul, l-a pus pe umar si a alergat sa-l ajunga din urma pe Iepure.
Vazand la Arici betisorul, iepurele s-a mirat:
– Asta nu-i un betisor oarecare – a explicat Ariciul. Este un betisor – nazdravan.
Iepurele n-a zis nimic, doar a forait inciudat.

Au mers mai departe pana ce au ajuns la un raulet.
Dintr-un salt Iepurele a sarit pe malul celalalt si a inceput sa strige:
– Hei, Cap – Tepos, arunca betisorul, n-ai cum sa ajungi cu el aici!

Ariciul n-a zis nimic, s-a dat putin inapoi, si-a luat avant, a infipt betisorul in mijlocul rauletului si dintr-un slt — iata-l pe celalalt mal, alaturi de Iepure, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
De mirare, Iepurele a ramas cu gura cascata:
– Bravo tie, deci stii sa sari!
– Eu nu stiu nicidecum sa sar — a spus Ariciul, — m-a ajutat betisorul cel nazdravan — peste toate – saritor.

Au pornit mai departe. N-au mers mult si s-au trezit la o mlastina.
Iepurele sare din musuroi in musuroi. Ariciul merge in spatesi cu betisorul incearca tot drumul.
– Hei, Cap – Tepos, ce te tot tarasti acolo? Probabil, betisorul tau…
Dar n-a apucat Iepurele sa termine ce-avea de spus, ca a alunecat de pe un musuroi si s-a dus in smarc, pana la urechi. Acum- acum va incepe sa-nghita apa si se va ineca.

Ariciul s-a catarat pe musuroi, cat mai aproape de Iepure, si-i striga:
– Tine-te de betisor! Cat poti de tare!
Iepurele s-a prins de betisor. Ariciul s-a incordat din toate puterile si l-a tras din mlastina pe prietenul sau.
Cand au ajuns pe loc uscat, Iepurele ii zice ariciului:
– Iti multumesc, Ariciule, ca m-ai salvat!
– Asta-i buna! Nu eu, ci betisorul cel nazdravan — din necaz bun salvator.

Au mers mai departe si, chear la marginea unei paduri mari, intunecate, au vazut jos, pe pamant, un Puisor. Cazuse din cuib si tipa jalnic, iar parintii sai se roteau in zbor, pe deasupra lui, nestiind ce sa faca.
– Ajutor, ajutor! – ciripeau ei.
Cuibul era foarte sus – greu sa ajungi la el. nici Ariciul, nici Iepurele nu stiau sa se catare in copac. Dar o mana de ajutor trbuie sa dea.
S-a gandit Ariciul din nou cu folos.
– Stai in picioare langa copac, cu fata spre el – a poruncit el Iepurelui.
Iepurele a facut precum i s-a spus. Ariciul a asezat Puisorul pe capatul betisorului, s-a urcat pe umerii Iepurelui, a ridicat cat a putut betisorul, ajungand chear aproape de cuib.
Puisorul a mai ciripit odta si a sarit drept in cuib.
Ce s-au mai bucurat tatal si mama lui! Zburau in jurul Iepurelui si Ariciului ciripind:
– Multumim, multumim, multumim!
Ieourele ii spuse Ariciului:
– Bravo, Ariciule! Bine gandit!
-Asta-i buna! Nu eu, ci betisorul cel nazdravan – in sus – ridicator.

Au intrat in padure . Cu cat inainteaza, cu atat padurea este mai deasa, mai intunecoasa. Iepurasului i se face frica. Dar Ariciul nu se lasa: merge inainte si cu betisoeul da crengile la o parte.
Dar deodata, de dupa un copac, le sare in fata un lup, le inchide calea si maraie:
– Stai!
Iepurele si Ariciul s-au oprit.
Lupul isi linge botul, clantane din dinti si zice:
– Cu tine, Ariciule, n-am nici o treaba, esti tepos, dar pe tine, Urecheatule, am sa te infulec cu blana cu tot!
Iepurasul a inceput sa tremure de frica, s-a facut alb ca varul si nu se mai putea clinti din loc, de parca picioarele i-ar fi infipte in pamant. A inchis ochii – acum o sa-l infulece lupul.
Numai Ariciul nu s-a pierdut cu firea: a apucat zdravan betisorul si din toate puterile l-a lovit pe lup pe spinare.
Lupul a urlat de durere, a facut un salt inapoi, si, pe-aci ti-e drumul…
Fugea de-i sfaraiau calcaiele, fara sa se uite in urma sa.
– Iti multumesc, Ariciule, m-ai salvat si din gura Luoului!
– Nu eu, ci betisorul nazdravan – ce loveste – in – dusman, a raspuns Ariciul.
Si au pornit mai departe. Au trecut prin padure si au iesit la drum deschis. Dar drumul era greu, tot in urcus.
Ariciul inainteaza, sprijinindu-se in betisor, dar bietul Iepure a ramas in urma, mai sa se prabuseasca de oboseala.
Pana acasa nu mai este mult, dar Iepurele nu mai poate sa mearga.
– Nu-i nimic – a zis Ariciul, – tine-te de betisorul meu.
S-a prins Iepurele de betisor, iar Ariciul il trage dupa el.
Si Iepurelui i s-a parut ca-i ieste parca mai usor sa mearga.
– Uite – zice el Aeiciului – betisorul – tau- nazdravan m-a ajutat si de aceasta data.

Asa l-a dus Ariciul pe Iepure pana acasa, unde de multa vreme il asteptau Iepuroaica si Iepurasii…
Se bucura cu totii de revedere, iar Iepurele ii spune Ariciului:
– Ehei, daca n-ar fi fost betisorul tau fermecat, n-as fi ajuns s-ami mai vad casa.
Rade Ariciul si ii raspunde:
– iti daruiesc tie acest betisor, poate ti-o mai fi de folos.
Iepureleinsa s-a impotrivit:
– Dar ce-o sa faci tu fara betisorul – asta – fermecat?
– Nici o grija — a raspuns Ariciul, — oricand se poate gasi un betisor, dar nazdravania lui — si a facut semn spre frunte — dar nazdravania lui uite unde este!
Acum Iepurele a inteles totul:
– Adevarat ai grait: important nu este betisorul, ci mintea luminata si sufletul bun!

Published in: on January 22, 2010 at 6:47 PM  Leave a Comment  

The URI to TrackBack this entry is: https://povestiadunate.wordpress.com/2010/01/22/betisorul-nazdravan/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: