Capra cu trei iezi

Era odata o capra care avea trei iezi. Iedul cel mare si cu cel mijlociu dau prin bat de obraznici ce erau, iar cel mic era harnic si cuminte. Vorba aceea: sunt cinci degete la o mana si nu seamana toate unul cu altul. Intr-o zi capra, cheama iezii de pe afara si le zice:

– Dragii mamei copilasi, eu ma duc in padure, ca sa mai aduc ceva de-ale mancarii. Dar voi inchideti usa dupa mine, ascultati unul de altul si nu cumva sa deschideti pana ce nu-ti auzi glasul meu. Cand oi veni, am sa va dau de stire, ca sa ma cunoasteti, s-am sa va spun asa:

Trei iezi cucuieti,
Mamei usa descuieti,
Ca mama v-aduce voua:
Frunze-n buze,
Lapte-n tate,
Drob de sare
In spinare,
Malaies
In calcaies,
Smoc de flori
Pe subsuori.

Auzit-ati ce am spus eu?

– Da, mamuca, zisera iezii.

– Pot sa am nadejde in voi?

– Sa n-ai nici o grija, mamuca, apucara cu gura inainte cei mai mari. Noi suntem o data baieti si ce-am vorbit o data, vorbit ramane.

– Daca-i asa, apoi veniti sa va sarute mama! Dumnezeu sa va apere de cele rele si mai ramaneti cu bine!

– Mergi sanatoasa, mamuca – zise cel mic, cu lacrimi in ochi – si Dumnezeu sa-ti ajute ca sa te intorci cu bine si sa ne aduci mancare.

Apoi capra iese si se duse la treaba ei. Iar iezii inchid usa dupa dansa si trag zavorul. Dar vorba veche: peretii au urechi si ferestrele ochi. Un dusman de lup – s-apoi stiti care?- chiar cumatrul caprei, care de mult pandea vreme cu prilej ca sa pape iezii, tragea cu urechea la peretele din dosul casei, cand vorbea capra cu dansii.

“Bun!, zise el in gandul sau. Ia acu mi-i itmpul… De i-ar impinge pacatul sa-mi deschida usa, halal sa-mi fie! Stiu ca i-as carnosi si i-as jumuli!”.

Cum zice, si vine la usa; si cum vine, si incepe:

Trei iezi cucuieti,
Mamei usa descuieti,
Ca mama v-aduce voua:
Frunze-n buze,
Lapte-n tate,
Drob de sare
In spinare,
Malaies
In calcaies,
Smoc de flori
Pe subsuori.

– Hai! deschideti cu fuga, dragii mamei, cu fuga!

– Ia! Baieti – zise cel mare – sariti si deschideti usa, ca vine mama cu de mancare.

– Saracutul de mine! zise cel mic. Sa nu cumva sa faceti pozna sa deschideti, ca-i vai de noi! Asta nu-i mamuca. Eu o cunosc de pe glas: glasul ei nu-i asa de gros si ragusit, ci-i mai subtire si mai frumos.

Auzind aceste, lupul se duse la un fierar si puse sa-i ascuta limba si dintii pentru a-si subtia glasul, s-apoi intorcandu-se incepu iar:

Trei iezi cucuieti,
Mamei usa descuieti…

– Ei, vedeti – zise iarasi cel mare – daca ma potrivesc eu voua? “Nu-i mamuca, nu-i mamuca.” D-apoi cine-i, daca nu-i ea? Ca doar si eu am urechi. Ma duc sa-i deschid.

– Badica! badica! –zise cel mic- ascultati-ma si pe mine! Poate mai apoi a venit cineva si a zis:

Deschide usa
Ca vine matusa,

s-atunci voi trebuie numaidecat sa deschideti? D-apoi nu stiti ca matusa-i moarta de cand lupii albi si s-a facut oale si ulcioare, sarmana?!

– Apoi da! nu spun eu bine? zise cel mare. Ia de-atunci e rau in lume, de cand a ajuns coada sa fie cap… Daca te-i potrivi tu aistora, ii tinea mult si bine pe mamuca afara. Eu unul ma duc sa deschid…

Atunci mezinul se vari iute in horn si, sprijinit cu picioarele de prichici si cu nasul in funingine, tace ca pestele si tremura ca varga de frica. Dar frica-i din rai, sarmana! Asemenea cel mijlociu, tusti! iute sub un chersin; se-nghemuieste acolo cum poate, tace ca pamantul, si-i tremura carnea pe dansul de frica: fuga-i rusinoasa, da-i sanatoasa!… Insa cel mare se dadu dupa usa, si – sa traga, sa nu traga? In sfarsit trage zavorul… Cand ia!… ce sa vada? S-apoi mai are cand vedea?… caci lupul ii scaparau ochii si-i sfaraia gatlejul de flamand ce era. Si nici una, nici doua, hat! pe ied de gat, ii reteza capul pe loc, si-l manca asa de iute si cu asa pofta, de-ti parea ca nici pe o masea n-are ce pune. Apoi se linge frumusel pe bot si incepe a se invarti prin casa cu neastampar, zicand:

– Nu stiu, parerea m-a amagit, ori am auzit mai multe glasuri? Dar ce Dumnezeu? Parc-au intrat in pamant… Unde sa fie, unde sa fie?

Se itaste el pe colo, se iteste pe dincolo, dar pace buna! iezi nu-s nicaieri!

-Ma!… ca mare minune-i si asta… dar nici acasa n-am de coasa… ia sa mai odihnesc putin oleaca ieste batranete.

Apoi se indoaie de sele cam cu greu si se puse pe chersin. Si cand s-a pus pe chersin, nu stiu cum s-a facut ca, ori chersinul a crapat, ori cumatrul a stranutat…Atunci iedul de sub chersin, sa nu taca? il pastea pacatul si-l manca spinarea, saracutul:

– Sa-ti fie de bine, nanasule!

– A!…ghidi, ghidi! ghidus ce esti! Aici mi-ai fost! Ia vina-ncoace la nanaselul sa te pupe el!

Apoi ridica chersinul binisor, infasca iedul de urechi si-l flocaieste si-l jumuleste si pe acela, de-i merg peticele!…

Vorba aceea: toata pasarea pe limba ei piere.

Pe urma se mai invarte cat se mai invarte prin casa, doar a mai gasi ceva, dar nu gaseste nimic, caci iedul cel cuminte tacea pe horn molcum, cum tace pestele in bors la foc. Daca vede lupul si vede ca nu mai gaseste numic, isi pune in gand una: asaza cele doua capete cu dintii ranjiti in feresti, de ti se parea ca rad; pe urma unge toti peretii cu sange, ca sa faca si mai mult in ciuda caprei, s-apoi iese si-si cauta de drum.

Cum a iesit dusmanul din casa, iedul cel mic se da iute jos din horn si incuie usa bine. Apoi incepe a se scarmana in cap si a plange cu amar dupa fratiorii sai.

– Dragutii mei fratiori! De nu s-ar fi induplecat, lupul nu i-ar fi mancat! Si biata mama nu stie de asta mare urgie ce i-a venit pe cap! Si boceste el, boceste, pana il apuca lesinul, dar ce era sa le faca? Vina nu era a lui si ce au cautat, pe nas le-a dat.

Cand jelea el asa, iaca si capra venea cat putea, incarcata cu de-ale mancarii si gafuind. Si cum venea, cat de colo vede cele doua capete cu dintii ranjiti in feresti.

– Dragii mamucutei, dragi, cum asteapta ei cu bucurie si-mi rad inainte cand ma vad!

Baietii mamei, baieti,
Frumusei si cucuieti!…

Bucuria caprei nu era proasta. Dar cand s-apropie bine, ce sa vada? Un fior rece ca gheata ii trece prin vine, picioarele i se taie, un tremur o cuprinde in tot trupul si ochii i se painjenesc. Si ce era, nu era a bine!… Ea insa tot merge pan’ la usa, cum poate, crezand ca parerea o inseala… Si cand ajunge, si incepe:

Trei iezi cucuieti,
Mamei usa descuieti,
Ca mama v-aduce voua:
Frunze-n buze,
Lapte-n tate,
Drob de sare
In spinare,
Malaies
In calcaies,
Smoc de flori
Pe subsuori.

Atunci iedul mezin – care acum era si cel dintai si cel de pe urma – sare iute si-i deschide usa. Apoi s-arunca in bratele mane-sa, si cu lacrimi de sange incepe a-i spune:

– Mamuca, mamuca, iute ce-am patit noi! Mare foc si potop a cazut pe capul nostru!

Capra atunci, holband ochii lung prin casa, o cuprinde spaima si ramane incremenita!…Dar mai pe urma imbarbatandu-se, si-a mai revenit putin in fire s-a intrebat:

– Da ce-a fost aici, copile?

– Ce sa fie, mamuca? ia, cum te-ai dus dumneata de-acasa, n-a trecut tocmai mult si iaca s-aude cineva batand la usa si spunand:

Trei iezi cucuieti!…
Mamei usa descuieti…

– Si?…

– Si frate-meu cel mai mare, natang si neastamparat cum il stii, fuga la usa sa deschida.

– S-atunci?

– Atunci eu m-am varat iute in horn si frate-meu cel mijlociu sub chersin, iar cel mare, dupa cum iti spun, se da cu nepasare dupa usa si trage zavorul.

– S-atunci?

– Atunci grozavie mare! Nanasul nostru si prietenul dumitale, cumatrul lup, se si arunca in prag.

– Cine? Cumatru-meu? El care s-a jurat pe parul sau ca nu-mi sperie copilasii niciodata?

– Apoi da, mama! Cum vezi, i-a umplut de sparieti!

– Ei, las’ ca l-oi invata eu! Daca ma vede ca-s o vaduva sarmana si c-o casa de copii, apoi trebuie sa-si bata joc de mine? si pe voi sa va puna la pastrama? Nici o fapta fara rasplata… Ticalosul si mangositul! Inca se ranjea la mine cate-odata si-mi facea cu maseaua… Apoi doar eu nu-s de acelea de care crede el: n-am sarit peste garduri niciodata, de cand sunt. Ei, taci, cumetre, ca te-oi dobzala eu! Cu mine ti-ai pus boii in plug? Apoi tine minte ca ai sa-i scoti fara coarne!

– Of, mamuca, of! Mai bine taci si lasa-l in plata lui Dumnezeu! Caci stii ca este o vorba: nici pe dracul sa-l vezi, da nici cruce sa-ti faci!

– Ba nu, dragul mamei! Ca pana la Dumnezeu, sfintii iti iau sufletul. S-apoi tine tu minte copile, ce-ti spun eu: ca de i-a mai da lui nasul sa mai miroase pe aici, apoi las’!… Numai tu sa nu cumva sa te rasufli cuiva, ca sa prinda el de veste.

Si de atunci cauta si ea vreme cu prilej, ca sa faca pe obraz cumatru-sau. Se puse ea pe ganduri si sta in cumpene cum sa dreaga si ce sa-i faca.

“Aha! ia acu i-am gasit leacul, zise ea in gandul sau. Taci! Ca i-oi face eu cumatrului una, de si-a musca labele…”

Aproape de casa ei era o groapa adanca: tocmai acolo-i nadejdea caprei.

“La cada cu dubala, cumetre lup, ca nu-i de chip… Ia, de acu se-ncepe fapta. Hai la treaba, cumatrita ca lupul ti-a dat de lucru!”

Si asa zicand, pune poalele-n brau, isi sufleca mamecile, atata focul si s-apuca de facu bucate. Face sarmale, face plachie, face alivenci, face papara cu smantana si cu oua, si fel si fel de bucate. Apoi umple groapa cu jaratec si lemne putregaioase, ca sa arda focul mocnit. Dupa asta aseaza o leasa de nuiele numai intinata si niste frunzari peste dansa; peste frunzari toarna tarana si peste tarana asterne o rogojina. Apoi face un scauies de ceara anume pentru lup. Pe urma lasa bucatele la foc sa fiarba si se duce prin padure sa caute pe cumnata-sau si sa-l pofteasca la praznic. Merge ea cat merge prin codru, pana ce da de-o prapastie grozava si intunecoasa, si pe-o cararuie da cu crucea peste lup.

– Buna vreme, cumatra. Da ce vant te-a abatut pe-aici?

– Ia, a gasit iezii, i-a ucis si i-a crampotit, de le-am plans de mila! Numai vaduva sa nu mai fie cineva!

Nu mai spune, cumatra!

– Apoi de acum ori sa-ti spun, ori sa nu-ti spun, ca tot una mi-i. Ei, mititeii, s-au dus catre Domnul, si datoria ne face sa le cautam de suflet. De aceea am facut si eu un praznic, dupa puterea mea, si am gasit de cuviinta sa te poftesc si pe dumneata, cumatre, ca sa ma mai mangai….

– Bucuros, draga cumatra, da mai bucuros eram cand m-ai fi chemat la nunta.

– Te cred, cumatre, d-apoi de!….

– Nu-i cum vrem noi, ci-i cum vrea Cel de Sus.

Apoi capra porneste inainte plangand si lupul dupa dansa, prefacandu-se ca plange.

– Doamne, cumatre, Doamne – zice capra suspinand – de ce ti-i mai drag in lume tocmai de-aceea nu ai parte.

– Apoi de cumatra, cand ar stii omul ce ar patii, dinainte s-ar pazii. Nu-ti face si dumneata atata inima rea, ca odata avem sa mergem cu totii acolo.

– Asa e, cumetre, nu-i vorba. Dar sarmanii gagalici de cruzi s-au mai dus!

– Apoi, de cumatra, se vede ca si lui Dumnezeu ii plac tot puisorii de cei mai tineri.

– Apoi daca i-ar fi luat Dumnezeu, ce mi-ar fi? D-apoi asa? ……

– Doamne, cumatra, doamne! Oi face si eu ca prostul … Oare nu cumva nea Marin a dat raita pe la dumneata pe acasa? Caci mi-aduc aminte ca acum ca l-am intalnit odata prin zmeuris si mi-a spus ca daca ai vrea dumneata sa-i dai un baietel sa-l invete cojocaria.

Din vorba in vorba, din una-n alta, ajung pana acasa la cumatra.

– Ia poftim, cumatre – zise ea – luand scauiesul si punandu-l deasupra groapei cu pricina – sezi cole si sa ospatezi oleaca din ceea ce ne-a dat Dumnezeu!

Rastoarna apoi sarmalele in strachina si i le puse dinainte.

Atunci lupul nostru incepu a manca halpov, si cogalt – cogalt – cogalt, ii mergeau sarmalele intregi pe gat.

– Dumnezeu sa-i ierte pe cei raposati, cumatra, ca bune sarmale ai mai facut!

Si cum ospata el, buf! cade fara sine in groapa cu jeratic, caci scauiesul de ceara s-a topit si leasa de pe groapa nu era bine sprijinita : nici mai bine, nici mai rau, ca pentru cumatru.

Ei, ei! Acum scoate lupe, ce-ai mancat! Cu capra ti-ai pus in card? Capra ti-a venit de hac.

– Valeu, cumatra, talpele mele! Ma rog scoate-ma ca-mi arde inima in mine!

– Ba nu, cumatre; c-asa mi-a ars si mie inima dupa iezisorii mei! Lui Dumnezeu ii plac pui de cei mai tineri, dar mie insa-mi plac si isti mai batrani, numai sa fie fripti bine; stii cole, sa treaca focul printr-insii.

– Cumatra, ma parlesc, ard tot, mor, nu ma lasa.

– Arzi, cumatre, mori, caci nici viu nu esti bun! De-abie i-a mai trece baietului istuia de speriet, ca mult par imi trebuia de la tine ca sa-l afum. Ti-aduci aminte, dihanie rautaciosa si spurcata, cand mi te-ai jurat pe parul tau? Si bine mi-ai mancat iezisorii?

– Ma ustura inima in mine, cumatra! Ma rog scoate-ma si nu-ti face atata osanda cu mine.

– Moarte pentru moarte, cumatre, arsura pentru arsura, ca bine o mai plesnisi dinioara cu cuvintele din Scriptura!

Dupa aceasta capra si iedul au luat o capita de fan si au aruncat-o peste dansul, in groapa, ca sa se mai potoleasca focul … Apoi la urma urmelor, napadira asupra lui si mai trantira in cap cu bolovani si cu ce-au apucat, pana-l omoara de tot. Si asa s-a pagubit sarmana capra si de cei doi iezi, da si de cumatra-sau, lupul, pagubasa a ramas, si pagubasa sa fie!

Si auzind caprele din vecinatate de una ca asta, tare le-a mai parut bine! Si s-au adunat cu toatele la priveghi, si unde nu s-au asternut pe mancate si baute, veselindu-se impreuna …

Si eram si eu pe acolo de fata, si-ndata dupa aceea am incalecat iute pe o sea si am venit de v-am spus povestea asa; si-am incalecat pe-o roata si v-am spus jitia toata; si unde n-am mai incalecat si pe-o capsuna si v-am spus, oameni buni, o mare si gogonata minciuna.

Published in: on January 22, 2010 at 6:51 PM  Leave a Comment  

The URI to TrackBack this entry is: https://povestiadunate.wordpress.com/2010/01/22/capra-cu-trei-iezi/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: