Ingerul pazitor

Desculţă şi murdară, o fetiţă stătea pe o bancă în parc şi se uita la lume cum se plimbă. Ea nu căuta pe nimeni. Dimpotrivă, eu m-am trezit mergând înspre ea.

Din câte ştim, un parc cu fel de fel de lume nu este un loc de joacă pentru o fetiţă singură. În timp ce mergeam înspre ea, am văzut că are o umflătură la spate, ce indica o deformare. M-am gândit că acesta era motivul pentru care nimeni nu o băga în seamă şi treceau toţi pe lângă ea nepăsători. Cu cât mă apropiam, cu atât vedeam mai bine forma spatelui ei. Avea o cocoaşă foarte mare.

I-am zâmbit şi am asigurat-o din priviri că totul era în regulă. Eram acolo ca s-o ajut, să vorbesc cu ea. M-am aşezat lângă ea şi am început cu un simplu “Bună”. Micuţa s-a speriat şi a spus un “Bună ziua” după ce m-a privit un timp în ochi. Eu i-am zâmbit şi ea mi-a răspuns cu un zâmbet.

Am vorbit cu ea până s-a înserat şi parcul s-a golit. Toţi plecaseră şi am rămas singuri. Am întrebat-o pe micuţă de ce era atât de tristă. M-a privit şi mi-a zis: “Pentru că sunt altfel”. Eu imediat i-am spus: “Aşa crezi tu” şi i-am zâmbit. I-am zis: “Parcă eşti un înger, dulce şi inocent”.

M-a privit şi mi-a zâmbit uşor, s-a ridicat în picioare şi a zis: “Adevărat?” “Da, micuţo, eşti ca un mic înger păzitor trimis să-i ajute pe oamenii care trec pe aici”. Ea a confirmat cu capul şi deodată şi-a întins aripile spunând cu o scânteie în priviri: “Eu sunt. Sunt îngerul tău păzitor”.

Am rămas fără grai, eram sigur că aveam halucinaţii. Mi-a spus: “Când ai început să te gândeşti la alţii în loc de tine însuţi, treaba mea aici s-a încheiat”. Imediat m-am ridicat în picioare şi am zis: “Stai, de ce nu s-a mai oprit nimeni să ajute un înger?” M-a privit şi a surâs.

“Pentru că tu eşti singurul care mă poate vedea” şi a dispărut.

De atunci, viaţa mea s-a schimbat în mod radical. Aşa că, atunci când gândeşti material că tu eşti doar ceea ce ai, adu-ţi aminte, îngerul tău tot timpul are grijă de tine. Al meu aşa făcea. Adu-ţi aminte că în orice moment poate apărea. Poate să-ţi facă şmecherii la maşină, sau poate încerca să-ţi spele parbrizul sau să-ţi ceară un bănuţ. Poate că aduce cu el un copil sau vinde coşuleţe la colţul străzii. Poate să fie cel care-ţi bate la uşă să ceară nişte haine vechi sau să lase un mesaj. Adu-ţi aminte să-i oferi un pahar cu apă. Poate fi cel care te sună la telefon prefăcându-se că a greşit numărul. Poate sta chiar lângă tine.

E scris în istorie: toţi avem nevoie de toţi. Pentru fiecare dintre prietenii tăi există un înger în drumul tău.

Published in: on January 22, 2010 at 6:23 PM  Leave a Comment  

The URI to TrackBack this entry is: https://povestiadunate.wordpress.com/2010/01/22/ingerul-pazitor/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: