Povestea unei picaturi de apa

Cand se trezi dimineata, se afla pe un fir de iarba.

Se intinse somnoroasa  de era gata – gata sa se rostogoleasca pe o frunza lata de conduras.

Era rotunda si sclipitoare ca un bob de margaritar.

Soarele o mangaie tandru cu razele lui racoroase de dimineata.

Se simtea atat de fericita! Cine mai era atat de rasfatata ca ea?

Dupa un timp simti ca i se intampla ceva.

O raza insistenta de soare o gadila necontenit facand-o parca mai usoara.

Vru sa scape de ea si incerca sa se rostogoleasca pe frunza de conduras dar se simti luata pe sus de raza jucausa si incepu sa urce spre cer.

La inceput s-a simtit frustrata de ce i se intampla dar apoi descoperi ca-i place.

Era usoara si diafana si se simtea inconjurata de altele ca ea.

Dupa un timp ajunse intr-un nor unde hotari sa se odihneasca.

Parca nu mai era atat de usoara, ba din contra, parca era mai grasa!

Isi facu cu greu loc printre suratele ei si incerca sa atipeasca putin.

Dar deodata simti ca o ia frigul si ca norul incepe sa pluteasca.

Deschise ochii speriata si-l vazu.

Era vantul cel de miaza-noapte care, turbat, sufla norii incolo si incoace izbindu-i unul de altul.

Incerca sa se tina de tovarasele ei dar se simti din ce in ce mai grea.

Parca nici norul nu o mai putea tine si, invins de vantul cel rau, le dadu drumul obosit tuturor.

Era ca un mic bolovan care, speriat, zbura spre pamant ca nu cumva vantul cel fioros sa o ajunga din urma.

Alaturi de ea erau mii si mii de cristale de gheata ingrozite.

Spera ca raza cea prietenoasa de soare s-o ajute dar n-o intalni.

Cu toate ca era dupa – amiaza soarele, cu razele lui blande, nu era nicaieri.

Cine o va salva? se intreba ingrozita picatura inghetata de spaima.

Nu se mai gandi, si-si dadu drumul printre frunzele unui trandafir rosu si posomorat zdrentuindu-i-le, dupa care se izbi dureros de o piatra de se sfarama in cateva bucati mici si sclipitoare de gheata.

Se lasa purtata de vant pana sub tufa de trandafir unde incerca sa-si traga sufletul.

Uf! Prin ce-i fusese dat sa treaca!

Se lipi de tulpina trandafirului si-i simti caldura prietenoasa.

Privi in jur.

Suratele ei speriate si inghetate ca si ea acoperisera pamantul cu un strat rece si suparat de gheata.

Urgia trecuse.

Soarele dadu la o parte un nor inca bosumflat, sa vada ce se intamplase.

Cum? Cineva incercase sa-i inlocuiasca stralucirea?

Ce-i cu stratul acela sclipitor de gheata de pe pamant?

Cu forte sporite, chiar daca era spre seara, soarele alunga vantul cine stie unde, impinse norii spre apus si-si trimise razele inarmate cu caldura spre pamant.

Bobul cel mic de gheata simti intepatura calda a razei.

Chiar daca durea, simtea ca se topeste de placere.

Se lipi totusi de tulpina primitoare a trandafirului si se lasa absorbita in jos de radacina lui.

Se simti folositoare si multumita si se lasa incalzita de caldura si intunericul pamantului.

Adormi gandindu-se : si maine e o zi.

Oare cum va fi?

Published in: on January 22, 2010 at 9:31 AM  Leave a Comment  

The URI to TrackBack this entry is: https://povestiadunate.wordpress.com/2010/01/22/povestea-unei-picaturi-de-apa/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: